La sfârșitul lunii noiembrie a acestui an, copiii din clasele I-IV din cadrul programului “After School” Goieşti au mers în excursie la mănăstirea Tismana, unul dintre cele mai frumoase aşezăminte monahale din ţara noastră. Fericiţi, entuziasmaţi şi foarte nerăbdători, micuţii îngeraşi au fost impresionaţi de frumuseţea locurilor, de noutatea lucrurilor si diversitatea peisajelor româneşti.

Într-adevăr mănăstirea Tismana este unul din cele mai căutate şi mai preţuite locuri de reculegere şi închinare, altar de dăruită slujire, vatră de spiritualitate naţională, monument de cinstire superlativă a trecutului, prezentului şi eternităţii credinţei ortodoxe româneşti. Istoria celei mai vechi mănăstiri din Ţara Românească – Tismana, ca şi viaţa ctitorului ei Cuviosul Nicodim, au intrat de mult în legendă. La faima de care s-a bucurat neîntrerupt mănăstirea a contribuit în mare parte şi farmecul aşezării sale. Tradiţia susţine chiar că frumuseţea împrejurimilor a fost hotărâtoare în alegerea locului şi că Nicodim a căutat timp îndelungat pe valea „râului cu apă vie” stânca Stârminei cu cascada sa. Într-adevăr, toate frumuseţile şi bogăţiile naturii par să se fi strâns aici: şiruri de culmi cu reliefuri capricioase, râuri bogate în păstrăvi, nuceturi şi livezi de castani care aveau să intre pe rând în domeniul mănăstiresc.
Impresionaţi de acest grandios istoric al celei care este numită şi „Steaua Ortodoxiei”, copiii aveau impresia ca se afla în cel mai frumos şi în acelaşi timp, cel mai sfânt loc de pe pământ. Stupoarea şi admiraţia şi-au făcut loc cu repeziciune dar prinşi de mirajului locului şi-au adus subit aminte de activităţile pe care le fac la fundaţie şi au început să adune conuri de brad pentru coroniţele, aranjamentele de Crăciun, care se apropie cu paşi repezi parcă zorit de gândurile şi dorinţele celor mici. Am fost impresionaţi de conştiinciozitatea lor, care a atins cote ridicate, chiar şi într-o zi de odihnă, într-o zi în care trebuiau să uite cu totul de griji. Însă întrebaţi, au mărturisit cu repeziciune că pentru ei nu este o grija ci, cea mai frumoasă manieră de relaxare şi bucurie. S-au jucat, jocul fiind atracţia şi modul care îi transpune din realitate, au alergat, le-am făcut fotografii şi am intrat chiar în lumea lor, un tărâm al basmelor, al fericirii absolute. Spre seara oboseala şi-a făcut simţită prezenţa, jocurile şi impresiile din timpul zilei şi-au pus amprenta asupra micuţilor, care în drum de întoarcere spre casă, aievea gândeau şi vorbeau despre cele petrecute de-a lungul unei zile de vis, întrebându-se când vor repeta oare o asemenea experienţă.