În Iunie, la sfârşitul anului şcolar, fundaţia a organizat excursii pentru copii care sunt înscrişi în Programul “Comunitaţi Locale”. Copiii de la Dioşti au mers în excursie pe 15 iunie, pe 16 a fost rândul copiilor din Unirea iar pe 17 a fost ultima excursie pentru copiii de la Fǎrcaş. Copiii au avut acelaşi program.
În data de 14 mai 2010 Fundaţia Adina Stiftelsen a organizat la Goieşti un campionat de fotbal: „Cupa Adina Stiftelsen”. Fiind primul eveniment organizat, de acest fel, s-a bucurat de atenţia şi interesul tuturor, fiind un mare succes. A reprezentat o performanţă atât pentru autorităţilor locale cât şi pentru săteni, care au venit în număr foarte mare să se bucure de acest campionat şi să susţină echipa favorită.
Cea mai frumoasă Grădină a presupus aranjarea grădinii din curtea şcolii, plantarea florilor, tunsul ierbii şi vopsitul copacilor.
An de an 1 Martie aduce speranţă, optimism încrederea în timpuri mai bune şi prosperitatea în tot ceea ce facem. Din lupta dintre ger şi razele de soare, întuneric şi lumină după bătălia finală a ultimelor zile de iarnă, iată că apar câştigătorii: primăvara, viaţa şi soarele. Acest triumf al renaşterii şi regenerării poate fi reprezentat doar de mărţişorul pe care îl dăm celor dragi în primele zile ale primăverii.